Strada Mărășești nr. 21, Dorohoi

Ecolab-determinari ecologice a apei

♻️În cursul lunii aprilie am derulat primele acțiuni de determinări ecologice a apei. Astfel 2 grupe a câte 10 de elevi din GT au prelevat probe de apă din surse de apă de băut precum și din răuri sau lacuri din zona municipiului Dorohoi și arealul limitrof pe care le-au supus apoi analizei cu ajutorul trusei Ecolab sub îndrumarea expertului în mediu.

♻️Pe baza fișei de monitorizare a calității apelor, elevii au analizat 8 parametri: Miros (intensitate, tip), Culoare (intensitate, culoare)

Turbiditate (vizuală), pH, Duritatea totală, Amoniu (NO4)*, Nitrat (NO3), Nitrit (NO2), Fosfat (PO4), Conținut de oxigen (în mg/l), Concentrația de saturație a oxigenului

♻️Pe baza valorilor citite elevii au constatat conformitatea / neconformitatea fiecărui parametru analizat și au notat concluziile privind încadrarea în standardele de calitate a apei, pericolele pentru sănătatea omului, tratamentele suplimentare, sursele de contaminare și măsurile pentru remedierea aspectelor neconforme.

♻️Elevii vor utiliza concluziile analizelor efectuate și vor informa vecinii/ persoanele care utilizează apa din sursele de unde s-au prelevat probe de apă cu privire la caracteristicile apei și recomandările privind consumul acesteia.

_____________________________________________________________

♻️Proiectul “VERDE PENTRU VIITOR” – contract de finanțare nr 663/H/13.06.2024.

Beneficiar: Asociația NICADOR

Partener: Colegiul Național ,,Grigore Ghica,, Dorohoi

Perioada de implementare: 13.06.2024-12.06.2025

Valoarea finanţării nerambursabile a proiectului: 499 895 lei

Proiect finanțat din Fondul pentru mediu în cadrul Programului vizând educația și conștientizarea publicului privind protecția mediului de către Administrația Fondului pentru Mediu www.afm.ro

Share the Post:

Postări Relevante