Acțiunea de monitorizare a calității apei din fântâni/ izvoare s-a derulat de-a lungul a 6 luni cu participarea a 50 de elevi împărțiți în 10 grupe care au prelevat 50 de probe de apă de băut din făntâni cu reprezentativitate în întreg arealul municipiului Dorohoi. Concomitent, sprijiniți de specialiștii în educație, elevii au utilizat mijloace tehnice (GPS) și digitale pentru cartarea fântânilor/ izvoarelor.
Probele prelevate au fost supuse, de către elevi, analizei de calitate pe baza testelor care au verificat 16 parametri: pH, alcalinitate totală, carbonat, duritate, acid cianuric, Cupru, Mercur, Clor total, clor liber, Brom, Nitrat, Nitrit, Fier, Crom, Conductibilitate, Fluor.
Elevii au completat pentru fiecare fântână/ izvor Fișa de monitorizare a calității apelor din fântâni/ izvoare din municipiul Dorohoi pe baza valorilor înregistrate și au evaluat rezultatele pe baza grilei de conformitatea/ neconformitate a parametrilor analizați.
Acțiunea s-a finalizat cu centralizarea datelor prelevate privind calitatea apei de băut la nivelul fântânilor/ izvoarelor din municipiul Dorohoi și realizarea unui material cartografic ce vor fi puse la dispoziția partenerului Colegiul Național ,,Grigore Ghica,, Dorohoi și a unităților școlare din municipiul Dorohoi, a autorităților locale în interesul întregii comunități locale.
_____________________________________________________________
Proiectul “VERDE PENTRU VIITOR” – contract de finanțare nr 663/H/13.06.2024.
Beneficiar: Asociația NICADOR
Partener: Colegiul Național ,,Grigore Ghica,, Dorohoi
Perioada de implementare: 13.06.2024-12.06.2025
Valoarea finanţării nerambursabile a proiectului: 499 895 lei
Proiect finanțat din Fondul pentru mediu în cadrul Programului vizând educația și conștientizarea publicului privind protecția mediului de către Administrația Fondului pentru Mediu www.afm.ro


